Numărul medicamentelor care au ieșit din piață în 2012 s-a dublat

Numărul medicamentelor care au ieșit din piață în 2012 s-a dublat
Publicat: 03/04/2013, 16:29
Actualizat: 29/07/2014, 19:26

Peste 560 de medicamente au dispărut în 2012 de pe piața românească, mai mult decât dublu față de nivelul din anul anterior, în timp ce înregistrările noi au urcat cu 12,6%, la 1.132, în ambele cazuri fiind vorba în principal de cardiovasculare, produse pentru sistemul nervos și oncologice.

Astfel, potrivit datelor furnizate Mediafax, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a emis anul trecut 562 de decizii de întrerupere a autorizațiilor de punere în piață, față de 268 în 2011, cele mai multe vizând medicamente pentru sistemul nervos (204), cardiovasculare (143), pentru tract digestiv și metabolism (49) și antineoplazice/oncologice (40).

În același timp, numărul autorizațiilor noi emise de ANMDM a fost de 1.132, din care 751 pentru medicamente eliberate pe bază de prescripție medicală și 380 pentru cele fără rețetă (OTC).

„Atât în 2011, cât și în 2012, în topul intrărilor pe piața farma din România sunt medicamentele generice”, precizează ANMDM.

Pe arii terapeutice, cele mai multe înregistrări noi au fost pe segmentele cardiovascular (264) și sistem nervos (263), urmate de tract digestiv și metabolism (120) și antineoplazice (101). La polul opus, se regăsesc medicamentele dermatologice, cu șase autorizații noi, și antiparazitarele, cu o singură înregistrare nouă.

De altfel, potrivit datelor companiei de cercetare a pieței Cegedim, medicamentele cardiovasculare, oncologice, cele pentru sistem digestiv și pentru sistemul nervos reprezintă peste 60% din piață, având anul trecut vânzări cumulate de 7,3 miliarde lei (1,65 miliarde euro).

Defalcat, segmentul de cardiovasculare reprezintă 18,1% din total, antineoplazice 16,2%, produsele pentru sistem digestiv și metabolism 14,6% și cele pentru sistem nervos 13,4%.

Lista medicamentelor din nomenclatorul ANMDM, actualizat în martie 2013, cuprinde peste 38.000 de medicamente, în diverse forme și concentrații.

Piața farmaceutică românească a totalizat anul trecut 11,7 miliarde lei (2,68 miliarde euro).

Ana Maria Petcana, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
Lovitură devastatoare pentru Mădălin Ionescu. A pierdut cel mai drag om
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Analiza regelui Carol al II-lea după atacarea Franței de către Germania. „Turcia este singura noastră...
×